Astazi voi prelua doua lucruri. Primul este editorialul scris de Andreea.
"De ce mai munciti, oricum sunteti inutili, nu folositi la nimic"
In ultima perioada nu exista conferinta de presa, in care d-na Schrotter sa nu ne serveasca lectii de presa si mustrari, insa nu pentru ceea ce scriem noi, ci pentru comportamentul, considerat de dumneai ca fiind nepotrivit al unui anumit ziar local "cu cea mai mare credibilitate din Iasi", ca s-o citez.
La sfarsitul campaniei electorale, cu nervii intinsi la maximum de sicanele PSD cu caricaturi si ziare electorale, d-na Schrotter s-a dezlantuit si ne-a acuzat direct de rea-intentie. Un coleg a intrebat-o de ce nu trateaza problema fata in fata cu directorii de trusturi media. Dupa ce a explicat ca atunci cand avea varsta noastra, nu i se impunea nimic si ca de fapt nu avem nicio vina, d-na Schrotter ne-a transmis urmatorul mesaj: "De ce mai munciti, oricum sunteti inutili, nu folositi la nimic"!
Multumim d-nei Schrotter pentru "frumoasele" ei aprecieri pe care ni le-a aruncat tuturor si pentru "respectul" cu care ne trateaza munca noastra. Ca jurnalista sunt nevoita sa tratez aceste remarci ca atare, respectiv sa le ignor deoarece nu ma reprezinta. Nu este corect si nici macar profesionist sa fim amestecati intr-un razboi personal al d-nei Schrotter pe care-l poarta cu unele publicatii iesene. Va inteleg indignarea si faptul ca va simtiti nedreptatita in conditiile in care, umbla vorba prin targ ca publicatia respectiva chiar a avut "tupeul" sa va refuze cateva advertoriale, care chiar daca erau platite cu bani frumosi, au fost respinse deoarece, citez "s-a intrecut masura" si "erau exagerate".
Andreea Boca
16 iunie 2008
Cel de-al doilea este un text care ar putea la fel de bine sa fie editorial si care ii apartine lui Cosmin.
Primarul Iaşului este cel pe care l-au dorit cei care au mers la vot, dar mai ales cei care nu au mers. Iasul este un oras scindat. La periferii sunt oamenii care asteapta mereu sa li se dea ceva. O asteptare resemnata si pasiva care se activeaza, insa, o data la patru ani, la vot. Votul devine astfel o stampila care parafeaza prelungirea asteptarii. E singura arma a unor oameni care isi apara cu disperare un drept pe care asteapta sa il primeasca pentru ca nu stiu cum sa il castige.
Cealalta jumatate, a oamenilor care fac, care gandesc, jumatatea oamenilor activi in schimb se dezactiveaza brusc si (aparent) inexplicabil in ziua votului. Responsabilitatea lor fata de societate este zero. E de inteles. Societatea nu i-a ajutat niciodata, de ce s-ar implica pentru binele ei? Tot ce au construit au construit luptand cu sistemul, nu sprijiniti de normalitatea pe care acesta ar fi trebuit sa le-o garanteze. Primarul “asistatilor social” e un primar pe care il merita, insa, si ei. Pentru ca, totusi, nu totul ni se cuvine. Nu intotdeauna responsabilitatea fata de lumea care ne inconjoara ar trebui sa fie o optiune.
Dincolo de toate, campania. Una in care cel parasutat intr-o lume careia nu ii apartine este stangaci, greseste, pentru ca nu e in stare sa minta senin, sa manipuleze, se enerveaza pentru ca nu are un raspuns firesc la mizerie. Celalalt, neavand cum sa arate ca e bun, incearca sa demonstreze ca “toti sunt la fel”. I-a mai iesit o dată. Numai noua nu o sa ne iasa nimic inca patru ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu