Am avut ocazia sa-l cunosc pe George Pruteanu, am fost amici intr-o perioada grea a vietilor noastre, sub comunism. Avea o inteligenta rece, era suplu, manierat, extrem de oportunist (acest cuvant trebuie sa scape de la mintea noastra de conotatia negativa care, in fals, i se atribuie) si un improvizator ca nimeni altul. Avea o cultura de treceau batalioane romane Carpatii, cum trecea si el, nonsalant, de la un partid la altul. Si era viu, ironic si, culmea, tonic de infrunzeau copacii iarna. Cand a fost atacat abject pentru intamplari din tineretea lui, i-am sarit intru aparare si s-a aparat si el, dragul Georgel si Mihail Pruteanu si a dat textul meu laă tembelizor, pentru ca doar o vorba mai aveam de spus.
Sincer, nici acum nu-mi vine sa cred ca a murit. Prea era viu si şmecher (stie el la ce ma refer) ca sa moara, credeam ca poate face Moartea din vorbe si sa-l salte coasa aia hada care sa nu mai secere la padure tanara, copchilareasca si adulta.
Ca plang sau nu, nu-i treaba voastra, domnilor cetitori, dar mi-o imaginez pe Nina Pruteanu, o devotata a lui George, cum traieste acum la capataiul unui Pruteanu care n-are alt chip decat cel al ironiei vituperante si sper sa-i fie de folos aceste adunari de litere care nu-s, vai de mine, un necrolog. De necrolog sa aiba parte prietenul sau, Ion Iliescu, ma doare de asta undeva, nu spui unde, si tot de necrolog să aiba parte si C.V. Tudor, unde Georgel, Carabusul (asta era o porecla a sa pentru ca avea un Fiat 600, de ala cocosat) a trudit din greu pentru a salva ceea ce nu se poate salva: o impostura ca PRM-ul.
Draga George, eu inca nu cred ca ai murit. Este o alta farsa a ta si cand ai sa treci pe la Iasi nu uita sa ma suni pentru a mere la o palinca de Bihor. Cu bine, dragule!
DORIN SPINEANU - FLACARA IASULUI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu