Experienta

Acum cativa ani, un suedez a luat o mare teapa chiar in Iasi. Venise pentru a cunoaste orasul. Gasise un batranel care ii oferea o camera la o casa, dar cu conditia sa plateasca chiria pe vreo jumatate de an in avans. Zis si facut. Desi nu avea prea multi bani, i-a platit mosului suma ceruta. Pentru ca gazda nu era tocmai una placuta, dupa vreo doua zile suedezul nostru a vrut sa plece. I-a dat cheia omului si i-a cerut banii inapoi. Numai ca batranelul a refuzat sa ii restituie cei aproximativ 10 milioane, ba chiar l-a fortat sa evacueze spatiul mai repede. Vazandu-se cu lucrurile in strada, neavand pe nimeni care sa-i poata sari in ajutor si, probabil, obisnuit cu un anumit mod de a aplica legea, cere sprijinul politistilor. Acestia ii spun ca mosneagul e nebun, ca nu pot interveni daca nu o hotarare judecatoreasca la mana si ca el insusi ar parea nebun daca ar incerca sa-si recupereze o asemenea suma prin intermediul instantei. Acelasi lucru il aude si din partea agentiei imobiliare la care apelase initial.

Uitasem povestea suedezului, dar un lucru asemanator, ce mi s-a intamplat recent, mi-a readus-o in atentie.

.......................................................................

M-am ridicat, am spus “la revedere” si am inchis usa fara sa ma uit la ce ipochimen ramane in urma. Ghicisem de la primul cuvant rostit ca nu voi vedea nici unul din banii care mi se cuveneau. Oare trebuia sa reactionez altfel?